Jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca, au depistat o persoană de sex masculin care avea asupra lui substanţe vegetale suspecte a fi interzise la deţinere.       

       Tânărul a fost identificat de către jandarmi, fiind  întocmit actul de constatare.

În data de 10 aprilie a.c., în jurul orei 18:00, o patrulă de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca, au observat un tânăr care avea un comportament suspect.

În urma percheziţiei corporale şi al bagajului efectuat asupra adolescentului de 19 ani cu domiciliul în Cluj-Napoca,  s-a descoperit o cantitate semnificativă de substanţă vegetală de culoare verde – maronie, un cântar de dimensiuni mici şi o sumă de bani, pe care acesta nu le putea justifica.

Persoanei în cauză i s-au întocmit actele de sesizare sub aspectul comiterii infracţiunii  de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, faptă prevăzută şi pedepsită de art.4 alin(1) din Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina de Facebook