Ziarul Transilvan

Șoferi băuți la volan sau fără permis de conducere, depistați de polițiștii clujeni

Data: 04/09/2020
Categoria:
Autor: Bogdan Colceriu
Distribuie mai departe

La data de 4 septembrie a.c., în jurul orei 00.45, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene au depistat o femeie în vârstă de 36 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, care se deplasa cu un autoturism pe DN1 E60, în localitatea Florești, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Testată cu aparatul etilotest, celei în cauză i-a reieșit o concentrație de peste 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

***

La data de 3 septembrie, în jurul orei 23.00, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești au depistat un conducător auto în vârstă de 32 de ani, din muncipiul Cluj-Napoca, în timp ce se deplasa pe DN1 E60, în interiorul localității Gilău, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Testarea acestuia cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice.

Sunt efectute cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

La data de 3 septembrie a.c., în jurul orei 16.00, polițisti de ordine publică din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca - Secţia 6 Poliţie au depistat un tânăr de 26 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea Baciului, deşi avea dreptul de a conduce suspendat.

 

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

 

***

 

La data de 3 septembrie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei oraşului Huedin au depistat un bărbat de 51 de ani, din oraşul Huedin, în timp ce conducea un autoturism pe strada Vlădeasa, fără a deţine permis de conducere.

 

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fara permis de conducere, fapta prevăzuta şi pedepsita de Codul penal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CAPTCHA *

stiri & ziare online
 Copyright © 2017 OchiulClujean.ro. Toate drepturile rezervate.
chevron-down