Apostolul românilor sau creștinătorul poporului român, motiv pentru care se acordă o deosebită cinstire.Sfântul Andrei

Sfântul Andrei, „cel întai chemat” la apostolie era frate al lui Simon Petru, care s-a numărat, de asemenea, printre cei 12 apostoli ai Domnului, fiind amândoi fiii pescarului Iona. Erau originari din Betsaida, localitate situată pe țărmul Lacului Ghenizaret (Marea Galileii), din provincia Galileea, în nordul Țării Sfinte. Amândoi au fost pescari, alături de tatăl lor. Amândoi s-au numărat printre „ucenicii” Sfântului Ioan Botezatorul, ascultând timp îndelungat predicile acestuia în pustiul Iordanului, cu îndemnuri la pocăința și cu proorocia despre venirea lui Mesia. De la acesta a auzit Andrei cuvintele „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1,29). A fost și el martor, alături de alți ucenici, la botezul Domnului și la cunoscuta convorbire dintre Iisus și Ioan, întărindu-se în convingerea că Acesta era Mesia cel prezis de prooroci. A doua zi după botezul Domnului în Iordan, Ioan Botezătorul statea pe țărmul acestui râu cu doi dintre ucenicii lui, Andrei și Ioan (viitorul apostol și evanghelist), cărora le spune din nou: „Iată Mielul lui Dumnezeu” (Ioan 1,36). Auzind aceasta mărturisire, cei doi ucenici au pornit după Iisus, în dorința de a-L cunoaște. Iisus i-a observat și i-a întrebat: „Ce căutați?” La care ei au zis: „Învățătorule, unde locuiești?” El le-a zis:  „Veniți și veți vedea”. Au mers deci și au văzut unde locuia și au rămas la El în ziua aceea (Ioan 1, 37-39). Andrei a anunțat apoi și pe fratele său Simon Petru că „a găsit pe Mesia” (Ioan 1,41).

DE REȚINUT !

Noaptea Sfântului Andrei este una magică, în care animalele (lupii în special) capătă puteri neobişnuite, ritualurile de dragoste au sorţi de izbândă şi, foarte important, strigoii, vârcolacii şi sufletele rătăcite umblă prin lume.

Superstiţiile din bătrâni susţin că, pentru a te proteja împotriva lupilor şi să nu-i aduci în apropierea casei şi gospodăriei, e bine SĂ NU îţi piepteni părul, să nu torci, să nu faci curat în casă şi grajd şi să nu dai gunoiul afară.

E bine să nu se dea bani împrumut.

La mulţi ani ! … celor care poartă numele Sfântului Andrei !