Eforturile autohtone de combatere fie a risipei alimentare, fie a luptei anti-corupție ori a unor politici publice în sfera fiscală trebuie puse într-un context internațional pentru a veni cu măsuri sistemice.

Conform definiției Organizației pentru Alimentație și Agricultură din cadrul ONU- FAO, risipa alimentară reprezintă alimentele adecvate consumului uman care sunt aruncate, indiferent dacă înainte sau după data expirării sau care sunt lăsate să se strice.

Pierderile și risipa alimentară (Food losses and waste) se înregistrează de-a lungul întregului lanț agro-alimentar, de la terenurile cultivate până la consumator.

Date statistice

Conform estimărilor, în baza datelor colectate de la nivelul anului 2009, pierderi alimentare (food losses) se înregistrează la nivelurile primelor segmente ale lanțului agroalimentar (în timpul recoltei / producției și al depozitării) și prevalează în țările în curs de dezvoltare, cu venituri reduse pe cap de locuitor, în timp ce risipa alimentară (food waste) se înregistrează, cu precădere în etapele de depozitare, procesare, distribuție și consum și prevalează în țările dezvoltate.

Conform estimărilor FAO, din ultimii ani, la nivel global, peste un miliard tone de alimente, reprezentând peste o treime din producția globală de alimente, se risipește.

Estimările de la nivelul Europei, indică faptul că, în 2012, aproximativ, 88 milioane tone de alimente au fost risipite, cu costuri echivalente de 143 miliarde euro. Raportată la numărul de locuitori din cele 28 state membre UE, analizate, reiese că, în medie, o persoană risipește, anual, 173 kg alimente. Raportată la cantitatea totală de alimente produse în UE, risipa alimentară reprezintă aproximativ 20% din cantitatea totală de alimente produse.

La nivelul UE, segmentele din lanțul agroalimentar, cu cea mai mare contribuție la producerea risipei alimentară sunt consumatorii și procesarea, cele două segmente fiind responsabile pentru 72% din volumul risipei alimentare, iar 28%, reprezintă risipă înregistrată la nivelul unităților de servire / furnizare a mâncării, distribuție și producție primară.

Cauze

Conform, unui raportul tehnic al DG Mediu a Comisiei Europene, de la finalul anului 2016,  printre cauzele risipei la nivelul consumatorilor se numără lipsa de conștientizare privind nivelul  risipei alimentare generate de fiecare individ, lipsa de conștientizare privind  impactul risipei asupra mediului înconjurător și, pe de altă parte, privind beneficiile financiare pe care le-ar resimți consumatorul, printr-o planificare eficientă a cumpărăturilor. Alte cauze identificate sunt: planificarea defectuoasă a cumpăraturilor (cumpără mai mult decât necesar) interpretarea greșită sau confuzia privind data de valabilitate a produselor, condițiile improprii de depozitare a alimentelor.

În ceea ce privește risipa la nivelul distribuției (retaileri, supermaket), principalele cauze indicate, la nivelul raportului, sunt: ineficiența lanțului de aprovizionare; managementul stocurilor (dificultăți în anticiparea cererii, având ca rezultate supra stocarea); lipsa de stimulente pentru o mai mare acuratețe în gestionarea stocurilor ca urmare, spre exemplu, a costurilor scăzute cu aruncarea produselor alimentare; strategiile agresive de marketing de tip discount pentru a reduce stocul în exces sau a ”scăpa” de alimentele cu termen aproape de data de expirare, care determină consumatorul să cumpere în exces. În ceea ce privește risipa alimentară înregistrată la nivelul unităților de servire a mesei (restaurante, etc), cauzele principale identificate sunt: mărimea porțiilor sau serviciile de tip autoservire (se constată că clienții mănâncă 92% din porție, în acest caz); dificultăți în anticiparea numărului de clienți, ceea ce conduce la o supra stocare; practica luării mâncării rămase, la pachet, care nu este foarte răspândită în Europa, (cu potențial mare de reducere a risipei alimentare înregistrat la nivelul unităților de servire a mesei).

Costuri

Risipa alimentară reprezintă o provocare majoră la adresa securității alimentelor la nivel global, cu impact direct economic, social și asupra mediului.

Conform studiului, The Business case for Reducting Food and Waste, din martie 2017, costurile economice ale risipei și pierderilor alimentare anuale la nivel global reprezintă echivalentul a 940 miliarde $. În ceea ce privește mediul înconjurător, pentru producerea alimentelor care sunt rispite, se consumă o pătrime din cantitatea totală de apă utilizată anual în agricultură, se utilizează o suprafață de teren de mărimea Chinei, iar prin risipă se generează 8% din procentul anual global al emisiilor cu efect de seră. Altfel spus, pierderile și risipa alimentară produc efecte asemănătoare unei țări, clasată a treia ca cea mai mare poluator (producător de gaze cu efect de seră) de pe glob, după China și SUA.

În ceea ce privește securitatea alimentară, în țările mai puțin dezvoltate din Africa Sub-Sahariană și Sudul Asiei, pierderile alimentare înregistrate, cu precădere la nivelul producției, așa cum am menționat mai sus, pot avea impact negativ asupra veniturilor fermierilor și asupra abilității acestora de a asigura hrana familiei. Pe de altă parte, în țările dezvolate din Europa și nordul Americii, risipa alimentară, înregistrată la nivelul consumatorului, poate avea efecte negative asupra membrilor comunității locale, aflați în situații de nesiguranță alimentară, dacă mâncarea nu este donată sau redistribuită.

Indiferent de locul unde se produce pierderea sau risipa alimentară, într-o lume în care 1 din 9 persoane suferă de subnutriție, faptul că mai mult de 1 miliard de tone de mâncare nu ajunge să fie niciodată consumată, reprezintă o mare ipocrizie.