La data de 25 februarie a.c., între orele 06.30-13.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiul Dej, împreună cu cei de la Secţia 5 Rurală și cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciului Rutier şi a Poliţiei municipiului Gherla, au desfăşurat o acţiune cu efective mărite pe raza municipiului Dej şi a comunelor arondate. 

Acţiunea a avut ca scop prevenirea şi combaterea faptelor penale şi contravenţionale, a infracțiunilor cu violență, prevenirea victimizării minorilor si a delicvenței juvenile, absenteismul școlar, prevenirea accidentelor rutiere, depistarea și cercetarea persoanelor care fac obiectul unor anchete și se sustrag urmăririi penale. 

În cadrul acţiunii, au fost legitimate 208 persoane şi au fost verificate 147 de vehicule. De asemenea, polițiștii au verificat 18 societăţi comerciale.  

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 102 sancţiuni contravenţionale,  83 dintre acestea pentru nerespectarea prevederilor privind circulaţia pe drumurile publice (fiind reţinute 8 permise de conducere),  13 pentu nerespectarea normelor privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români şi 6 sancţiuni pentru nerespectarea altor legi.

Totodată, 7 persoane bănuite de comiterea unor fapte ilicite au fost conduse la sediul unității de poliție.

La acţiune au participat şi jandarmi.