Municipalitatea clujeană continuă politica de susţinere a serviciului medical de urgenţă, prin achiziţionarea unei ambulanţe noi de terapie intensivă mobilă, tip C, cu dotări de ultimă generaţie.

Valoarea ambulanţei este estimată la 150.000 euro şi va intra în dotarea S.M.U.R.D. Cluj, pentru a sprijini echipa remarcabilă a serviciului de urgenţă şi a ajuta astfel la salvarea de vieţi.

Primăria Cluj-Napoca a mai achiziţionat în trecut o ambulanţă de acest tip, precum şi o autospecială de mai mici dimensiuni, care face posibilă intervenţia eficientă în cartierele oraşului.

De asemenea, municipalitatea oferă anual susţinere pentru S.M.U.R.D. Cluj şi prin asigurarea a câte două mese pe zi personalului medical şi de intervenţie de urgenţă.

Banii pentru noua ambulanţă, care va intra în dotarea S.M.U.R.D., sunt prevăzuţi în bugetul municipiului pentru anul 2018.
Acesta va fi aprobat în şedinţa Consiliului Local de luni, 12 februarie.
Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina de Facebook.