Peste 2.000 de articole pirotehnice au confiscat poliţiştii, în urma acţiunilor care vizează combaterea comercializării ilicite a acestui tip de articole.

În perioada sărbătorilor de iarnă, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj acţionează pe raza judeţului pentru combaterea comercializării ilicite de articole pirotehnice, astfel încât să asigure comunităţii sărbători în linişte şi siguranţă.

Activităţile se desfăşoară în baza planului de acţiune ,,FOC DE ARTIFICII” şi vizează atât controlarea societăţilor comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu materiale pirotehnice, cât şi depistarea celor care încalcă regulile privind comercializarea acestui tip de produse în zona pieţelor, târgurilor sau a centrelor comerciale.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au dispus confiscarea a peste 2.000 de articole pirotehnice, care erau comercializate ilicit în pieţe de pe raza municipiului Cluj-Napoca.

Astfel, în piaţa Mihai Viteazu, din Cluj-Napoca, poliţiştii au identificat un bărbat de 36 de ani, din Cluj-Napoca, care deţinea şi comercializa, fără drept, 1.572 articole pirotehnice din categoria 2.

De asemenea, în piaţa Mărăşti, din Cluj-Napoca, a fost depistat un bărbat de 40 de ani, din Cluj-Napoca, care deţinea şi comercializa, fără drept, 500 articole pirotehnice din categoria 2.

În cauze au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea nr.126/1995 privind regimul materiilor explozive.