Poliţiştii din Dej, au reţinut pentru 24 de ore un bărbat de 17 ani din localitatea Mircea Vodă, judeţul Constanţa care este cercetat pentru comiterea a două infracţiuni de înşelăciune prin metoda ”Accidentul”.

La data de 10 aprilie a.c., poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Dej, cu sprijin din partea poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa au reţinut după efectuarea unei perchiziţii domiciliare un tânăr de 17 ani, cercetat pentru comiterea a două înşelăciuni prin metoda „Accidentul”.

Tânărul, la data de 05 aprilie a.c., a înşelat părţile vătămate B.M.R. şi G.S. din municipiul dej, judeţul Cluj, folosind metoda „accidentul” creând un prejudiciu de 25.000 de lei care nu a fost recuperat.

Acesta este cercetat de către poliţişti sub aspectul săvârşirii înfracţiunii de „înşelăciune”, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal.

Recomandăm cetăţenilor care au părinţi în vârstă şi care locuiesc singuri să discute cu aceştia despre astfel de lucruri.

Să ştie că tratamentul medical de urgenţă este gratuit şi că nici un medic nu va cere bani pentru astfel de intervenţii.

De asemenea nici un avocat adevărat, nu va cere bani pentru rezolvarea „amiabilă” a unui accident rutier grav. Aceste evenimente rutiere grave se soluţionează numai în instanţă, pe cale legală.

Nici un medic sau avocat nu î-şi va trimite asistenţii să ridice bani de la cineva de acasă, cu atît mai puţin la ore târzii.

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina de Facebook