Efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor prezenţi  la competiţiile sportive care se vor desfăşura în municipiul Cluj-Napoca, după cum urmează:

 

  • partida de handbal masculin din cadrul Diviziei Naționale ,,A ‘’dintre echipele C.S. ,,Universitatea’’ Cluj-Napoca și C.S. ,,Minaur’’ Baia-Mare, care va avea loc vineri, 24 februarie a.c., în Sala Sporturilor ,,Horia Demian’’ din municipiul Cluj-Napoca, începând cu ora 18.00;
  • partida de volei masculin din cadrul Diviziei Naționale ,,A 1’’ dintre echipele C.S. ,,Universitatea’’ Cluj-Napoca și ,,Volei’’ V.C.M. Zalău, care se va disputa sâmbătă, 25 februarie a.c., în Sala  Sporturilor ,,Horia Demian’’ din municipiul Cluj-Napoca, începând cu ora 12.00;
  • partida de baschet feminin din cadrul Ligii Naționale dintre echipele C.S. ,,Universitatea’’ Cluj-Napoca și B.C. Galați, care va avea loc sâmbătă, 25 februarie a.c, în Sala  Sporturilor ,,Horia Demian’’ din municipiul Cluj-Napoca, începând cu ora 18.00;
  • partida de baschet masculin din cadrul Ligii Naționale dintre echipele C.S. ,,Universitatea Banca Transilvania’’ Cluj-Napoca și C.S. ,,Dinamo’’ București, care se va disputa sâmbătă, 25 februarie a.c., în Sala Polivalentă din municipiul Cluj-Napoca, începând cu ora 18.00

 

 

RECOMANDĂRI PENTRU SUPORTERI:

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Cluj recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice.

       Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Cluj informează suporterii că legislaţia în  vigoare interzice persoanelor fizice deţinerea, folosirea sau efectuarea oricăror operaţiuni cu materiale pirotehnice aşadar, spectatorii nu au voie să introducă în stadion astfel de obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă.   

           Spectatorilor le este interzis sã ocupe alte locuri decât cele prevãzute pe   documentele de acces, precum şi refuzul eliberãrii acestora la avertismentul verbal al reprezentanţilor societãţii specializate de protecţie şi pazã sau al forţelor de ordine.

De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.

           Este interzis accesul în stadion cu substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte confecţionate pentru tăiere, împungere sau lovire.

Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive.