În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Turda, Postul de Poliţie Comunal Aiton, au reţinut 24 de ore trei persoane bănuite de comiterea unui furt.

Prejudiciul de peste 25.000 de lei a fost recuperat de către poliţişti.

La data de 6 martie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală  Turda –Postul de Poliţie Comunal Aiton, împreună cu luptători de acţiuni speciale, au efectuat o percheziţie domiciliară pentru probarea activităţii infracţionale a trei persoane.

Conform probatoriului administrat, la data de 4 martie a.c., pe timp de noapte, doi tineri, de 16 şi 22 de ani, din comuna Aiton, ar fi pătruns, prin efracţie, în locuinţa unui bărbat, de 78 de ani, de unde ar fi sustras o cutie metalică cu circa 25.000 de lei. Banii sustraşi ar fi fost ascunşi în imobilul în care locuiau cei doi tineri, precum şi o femeie, în vârstă de 42 de ani, din Aiton.

În urma percheziţiei, o parte din bani au fost găsiţi într-o boxă audio din locuinţă, iar cealaltă parte în podul casei, prejudiciul fiind astfel recuperat integral. De asemenea, cutia metalică în care erau banii a fost găsită într-o grămadă de gunoi, din curtea locuinţei.

Cei trei au fost reţinuţi pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat şi complicitate la furt calificat.

Ulterior, tânărul în vârstă de 22 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, iar celelalte două persoane implicate au fost puse sub control judiciar pentru 60 de zile.

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina de Facebook.