Meciul de fotbal dintre CFR CLUJ – ASTRA GIURGIU ce a avut loc vineri seara, a fost o victorie cu de toate.

Pentru cei care nu au văzut partida din această seară, putem spune cu mâna pe inimă, ați ratat partida sezonului din Liga 1 Orange! Meciul împotriva campioanei nu putea fi decât spectaculos, așa cum era el anunțat prin prisma precedentelor întâlniri, informează, CFR1907.RO

După golul lui Ioniță din minutul 3 al partidei, lucrurile păreau a merge în altă direcție. Tiago primise și el galben încă din minutul 8 și nervozitatea deja începea să crească printre jucători. Însă în minutul 15, Adiță Păun obține egalarea, iar jocul a început să încline pentru noi. Ocaziile s-au intensificat la poarta giurgiuvenilor și un nou gol în dreptul nostru părea inevitabil. Acesta a venit în primul minut de prelungire a reprizei, prin Cipri Deac, care a ridicat un întreg stadion în picioare! De notat că în minutul 26 portarul oaspeților, Silviu Lung Jr. a fost lovit cu mingea în figură de către Omrani, iar acesta a fost dus cu ambulanța de pe teren. Sperăm ca Silviu să își revină în cel mai scurt timp și îi dorim multă sănătate.

Cea de-a doua repriză a curs în aceeași direcție, spre poarta apărată de către Iliev, care a încasat un nou gol, de la Omrani, în minutul 72. Doar câteva minute mai târziu, același Omrani a obținut o lovitură de pedeapsă, iar Liviu Antal a ratat ocazia desprinderii decisive. Pe final, Astra a reușit să reducă din diferență în min 90, prin Săpunaru, iar un Mincă într-o formă de zile mari a salvat victoria în ultimul minut al prelungirilor, scoțând o lovitură liberă pe care scria gol.

CFR CLUJ:

MINCA – TIAGO (PETELEU ’46), LARIE, MURESAN, CAMORA – NASCIMENTO (ANTAL ’68), GOMELT – DEAC, PAUN, NOUVIER – OMRANI (BUD ’79)

REZERVE: MARC, PETELEU, HORJ, RUS, ANTAL, JUAN CARLOS, BUD

ANTRENOR: VASILE MIRIUTA

ASTRA GIURGIU:

LUNG JR. (ILIEV ’26) – STAN (FLOREA ’73), SAPUNARU, FABRICIO, MARANHAO – SETO, LOVIN – IONITA, BUDESCU, TEIXEIRA (BELU-IORDACHE ’43) – NICULAE

REZERVE: ILIEV, BOUBACAR, OROS, PITIAN, FLOREA, BELU-IORDACHE, BUS

ANTRENOR: MARIUS SUMUDICA