Ziarul Transilvan

Expoziție de cărți poștale din al doilea Război Mondial, în cadrul Festivalului Naţional al Cântecului de Cătănie

Data: 23/10/2018
Categoria:
Autor: Bogdan Colceriu
Distribuie mai departe

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, organizează în perioada 23-24 octombrie 2018, la Cluj-Napoca, în cadrul celei de-a XI-a ediții a Festivalului Naţional al Cântecului de Cătănie, o expoziție în care vor fi prezentate reproduceri după cărți poștale din cel de-al doilea Război Mondial.

Intitulată „Deznădejde și speranță”, expoziția care cuprinde aproximativ 20 de panouri pe care sunt prezentate cărți poștale trimise de pe front sau pe front de la cei de acasă, va fi vernisată în holul Casei de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, unde se desfășoară cele două zile ale Festivalului.

Spectatorii și toți cei doritori vor putea să afle din conținutul acestor scrisori dramele, deznădejdea și problemele cu care se confruntau soldații români pe front, dar și speranța reîntoarcerii acasă, la cei dragi. Cărțile poștale fac parte din Colecția - „Grigore Sâmboan” și majoritatea provin din județul Vlașca. Expoziția este realizată de consultantul artistic Adriana Andrei.

„Dragi părinți, este a patra zi de când am scăpat dintr-o grea luptă. Să știți că sunt sănătos. Vă rog să transmiteți tuturor multă sănătate din partea mea și a Bunului Dumnezeu, căci numai la El e speranța, deci rugați-vă pentru mine. Păstrați această carte căci e scrisă după grele încercări și, de voi avea zile, ne vom revedea....”. Carte poștală trimisă de pe front în data de 2 februarie 1944.

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina de Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CAPTCHA *

stiri & ziare online
 Copyright © 2017 OchiulClujean.ro. Toate drepturile rezervate.
chevron-down