Sâmbătă, 12 decembrie 2015, de la ora 17.00, în Piaţa Unirii va avea loc prima ediţie a evenimentului caritabil „Crosul lui Moş Crăciun”.

Acţiunea are ca scop sprijinirea a peste 40 de copii orfani sau cu risc de abandon din cadrul Centrului de zi UCR, cu sediul în Cluj-Napoca, strada Năsăud, nr. 10, ap. 2.  Persoanele care vor participa la acest cros vor plăti o sumă de 30 de lei şi vor putea face donaţii, iar fondurile colectate vor fi direcţionate către aceşti copii.

Crosul va avea loc pe o distanţă de  3 km, pe următorul traseu: B-dul Eroilor – Str. Baba Novac – Str. M. Kogălniceanu – Str. Universităţii – B-dul Eroilor.

Cu ocazia acestei manifestări, circulaţia va fi închisă mâine, 12 decembrie 2015, între orele 16.30 – 18.30, pe următoarea rută: Piaţa Unirii – B-dul Eroilor – strada Baba Novac – strada M. Kogălniceanu – strada Universităţii – Piaţa Unirii.