Convoiul de care cu zeci de oameni îmbrăcați în port popular maramureșean au poposit  la Cluj-Napoca. Maramureșenii și românii din dreapta Tisei vor ajunge pe 1 Decembrie la Alba Iulia pentru a celebra Centenarului Marii Uniri.

Convoiul de căruțe cu 17 cai și zeci de oameni îmbrăcați în port popular maramureșean a poposit pentru o noapte în campusul nostru. Porniți de câteva zile spre Alba Iulia, pe Drumul Unirii, oaspeții noștri au răbdat ploaie și frig de-a lungul călătoriei, astfel că oprirea la Clinica de Ecvine FMV Cluj Napoca a fost firească. Medicii, rezidenții și studenții noștri i-au întâmpinat în costume populare, alături de membri din conducerea universității.
Caii au avut parte de examinări medicale, repotcovire, dacă a fost cazul, boxe în care s-au încălzit și au mâncat, iar proprietarii au recompensat personalul clinicii noastre cu colinde și povești minunate din locurile natale.
Zeci de studenți au ajutat peste noapte la îngrijirea animalelor, iar cei care studiază la liniile franceză și engleză s-au arătat încântați de tradițiile românești.
Convoiul, care a inclus opt căruțe, 17 cai și zeci de oameni proveniți de la Sighetul Marmației, Negrești Oaș, Țara Lăpușului sau chiar Ucraina și Elveția, a plecat de la USAMV astăzi, în jurul orei 11.00, cu destinația Alba Iulia, unde preconizează să ajungă joi pentru a onora Centenarul.

SURSA FOTO: USAMV CLUJ-NAPOCA/FACEBOOK

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina de Facebook