În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Cluj din data de 22 decembrie a.c., forul legislativ a aprobat actualizarea noilor indicatori tehnico-economici ai lucrărilor de modernizare și reabilitare a patru drumuri județene finanțate din fonduri europene, în lungime totală de 164,326 km, respectiv:

  • DJ 107P Gilău (DN1)-Someșul Rece-Mărișel-DN1R, L=44,260 km
  • DJ 107M Luna de Sus-Băișoara-Buru, L=42 km
  • DJ 109A Chinteni-Vultureni-Recea-Cristur-Dealu Jurcii, L=38,366 km
  • DJ 150 Viișoara-Ceanu Mare-Frata-Mociu, L=39,700 km

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Practic, în urma rezilierii contractelor ca urmare a stagnării lucrărilor, este necesar să relicităm execuția pe aceste drumuri județene extrem de importante în angrenajul rețelei județene. În acest moment pregătim documentațiile aferente celor patru licitații, astfel încât lucrările pe acești 164 km să fie reluate în cel mai scurt timp posibil”.

Necesitatea reluării licitațiilor pe drumurile județene 107P, 107M, 109A și 150 a fost determinată de rezilierea contractelor subsecvente de proiectare și execuție cu Asocierea condusă de Kiat Group Construct SRL, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale asumate. Astfel, la momentul rezilierii contractelor, stadiul fizic cumulat al lucrărilor pe aceste drumuri județene era de circa 20%!

În acest context, în urma expertizelor tehnice derulate pe parcursul acestui an, dar și a modificării listelor de cantități necesare continuării lucrărilor, s-a luat decizia actualizării bugetului aferent modernizării, astfel încât viitorii constructori să-și poată îndeplini obligațiile asumate.

Reamintim faptul că, urmare a stopării lucrărilor complexe de modernizare, în profunzimea căii de rulare, Consiliului Județean Cluj a monitorizat permanent situația celor patru drumuri județene, motiv pentru care a derulat o serie de lucrări de întreținere curentă, finalizate inclusiv cu așternerea de covor asfaltic.