Postul de Poliţie Comunală Panticeu a fost sesizat prin apel unic de urgenţă cu privire la faptul că înbataie,barbati,cublesu somesan centrul localităţii Cubleşu Someşan, în faţa unui local public, mai multe persoane de sex masculin s-au agrenat într-un scandal.

La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Posturilor de Poliţie Comunale Panticeu şi Recea Cristur constatând că, în jurul orei 22:30, în faţa localului din localitatea Cubleşu Someşan, a izbucnit un scandal între mai multe persoane pe fondul consumului de băuturi alcoolice.

Au fost identificaţi 5 bărbaţi cu vârste cuprinse între 24 şi 33 de ani, din Gherla şi din comunele Corneşti, Panticeu şi Bonţida.

Faţă de aceştia s-a luat măsura sancţionării contravenţionale conform Legii nr.61/1991 privind ordinea şi liniştea publica.

La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Cluj care a acordat îngrijiri medicale unuia dintre participanţi, bărbatul refuzând transportul la o unitate medicală.

Întrucât cu privire la cele întâmplate nu a fost depusă nici o plângere penală, organele de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Comunală Panticeu s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „lovire sau alte violenţe”, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

Poliţiştii continuă cercetările pentru clarificarea tuturor aspectelor în cauză.