La data de 10 aprilie a.c., în jurul orei 17.05, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Cluj-Napoca au depistat un tânăr de 18 ani, din municipiul Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism pe strada Timişului, deşi nu este deţinător de permis de conducere.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

*****

La data de 10 aprilie a.c., în jurul orei 23.20, poliţiştii Biroului de Ordine Publică Câmpia Turzii au depistat un bărbat de 35 de ani, din oraşul Huedin, judeţul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiul Câmpia Turzii, deşi nu deţine permis de conducere.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de  „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina de Facebook