Interpretul de muzică populară Nicolae Turcu are o pasiune care i-a transformat apartamentul în arca lui Noe. Iubește atât de mult animalele încât le-ar lua pe toate la el acasă. Un câine, un papagal vorbitor, o chinchilla, doi porcușori de Guineea și un canar, toți conviețuiesc și se iubesc cum nici oamenii n-o fac.

În casa cântărețului Nicolae Turcu din Grupul Izvoare cântă mai mult papagalul și canarul. O iubire necondiționată între mai multe specii de animale cum nici la grădina zoologică n-am mai văzut, scrie CANCAN.RO

„Dintotdeauna mi-au plăcut animalele, de aceea se spune că pasiunea nu are vârstă, sunt aproape de 50 ani, dar se pare că nu pot trăi fără ele efectiv„ a declarat cântărețul de muzică populară Nicolae Turcu

Cea mai recentă achizitie e o chinchilla. A găsit-o într-un pet shop și nu a rezistat tentației: „Părea așa de trist, parcă era supărat. Parcă mă implora să-l iau de acolo. Am stat două ore în acel magazin și până la urmă am ieșit cu el. El este Tarzan, Binladen, în funcție de cum se poartă. Este un papagal din specia Jako, vorbește foarte frumos. De altfel, dacă vedeți, are o prietenă pe viață, Mimi cățelul. Mimi, nu mușca. Sunt dependenți unul de altul. Hai la tati, (papagalul latră). Porcușor de Guineea jos, și un canar care mă trezește dimineața cu triluri frumoase, parcă aș fi în codru. Porcușorii, de trei zile a murit mămica lor, a avut patru ani, cam asta e media de vârstă la porcușorii de Guineea, cam 4, 5 ani. Se joacă împreună, și cu papagalul, și cu cățelul. Toată lumea se miră cum pot ei să se înțeleagă și să se joace„ a mai spus Nicolae Turcu

Nicolae Turcu, Vasile Borlea și Sorin Petrean împlinesc cinci ani de când cântă în Grupul Izvoarele. Vor sărbatori cu un nou album, dar și un spectacol grandios, la Cluj, cu artiști din toată țara. Cu siguranță, Dodo nu va participa pentru că nu a vrut nici în ruptul penelor să imite calul în fața camerei: „Nu stiu ce are azi, e prima oară când vede o cameră și e foarte timorat. Trebuie să-l obișnuim, dacă-l ducem în studio, la Marius Niță

SURSA VIDEO: CANCAN.RO
Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina de Facebook