Sâmbătă, 3 aprilie 2021, va avea loc la Cluj-Napoca cea de a VIII-a ediție a Campaniei de prevenire a incidentelor rutiere intitulată sugestiv Atenție la Motocicliști. Prin intermediul acestui eveniment, comunitatea conducătorilor de motociclete transmite un mesaj de atenționare cu privire la prezența și vulnerabilitatea motocicliștilor în trafic și, totodată, urmărește responsabilizarea tuturor persoanelor implicate direct și indirect în aceste activități – șoferi, motocicliști, bicicliști, posesori de trotinete, pietoni. 

Scopul acestui eveniment îl reprezintă în special reducerea numărului incidentelor rutiere prin acțiuni de conștientizare și de implicare a tuturor participanților la trafic. Printre aceste activități se numără: 

 

  • Defilarea motocicliștilor pe arterele principale ale municipiului Cluj-Napoca, fiind asigurată respectarea tuturor normelor legale în vigoare, dar și bunul simț; 
  • Împărțirea autocolantelor personalizate participanților la trafic, care conțin mesajele: „Atenție la motocicliști; Și noi existăm în trafic” și „Asigură-te de două ori”.

 

În actualul context epidemiologic, alături de susținerea autorităților, implementăm toate măsurile contra răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, astfel încât Campania să se deruleze cu succes și fără repercusiuni. 

Desfășurătorul, programul, regulamentul oficial și orice alte detalii se regăsesc în cadrul paginii oficiale a evenimentului: https://www.facebook.com/events/276987610488939 .