Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituție de cultură care funcționează în subordinea Consiliului Județean Cluj, în colaborare cu BWA SOKÓŁ Gallery of Contemporary Art in Nowy Sącz și Cultural Institution of the Małopolska Province, SOKÓŁ Małopolska Culture Centre organizează, în perioada 29 septembrie – 29 octombrie 2017, două expoziții temporare dedicate artei contemporane poloneze, „Ireneusz Bęc / pictură” și „Jerzy Fober / sculptură”, reunite sub genericul „Arta actuală a regiunii Małopolska”. Vernisajul va avea loc vineri, 29 septembrie 2017, începând cu ora 18:00.

Curatoriate de sculptorul polonez Andrzej Szarek, cele două evenimente expoziționale cu caracter inedit sunt organizate în cadrul protocolului de cooperare existent încă din anul 2005 între județul Cluj și regiunea înfrățită Małopolska din Polonia, prin intermediul efortului coorganizatoric al Muzeului de Artă Cluj-Napoca și al unor prestigioase foruri culturale poloneze: Cultural Institution of the Małopolska Province, SOKÓŁ Małopolska Culture Centre și BWA SOKÓŁ Gallery of Contemporary Art in Nowy Sącz.

Concentrându-se asupra unei selecții reprezentative de lucrări de artă contemporană, proiectul „Arta actuală a regiunii Małopolska” își propune să pună în evidență unicitatea și specificul creației unor artiști locali cu valoare referențială, care au exercitat o influență decisivă în conturarea profilului cultural actual al regiunii, cu ample ecouri în viața artistică din Polonia. De-a lungul ultimilor ani, județul Cluj s-a dovedit a fi un partener excelent al regiunii Małopolska în realizarea a numeroase proiecte cu caracter cultural și/sau artistic, unul dintre ele fiind expoziția artiștilor români intitulată „Școala de la Cluj”. Organizat în anul 2014 la Nowy Sącz, în colaborare cu Galeria de Artă Contemporană BWA „Sokół”, evenimentul a înregistrat un impact deosebit asupra publicului vizitator polonez. De asemenea, alte expoziții au fost: „12. expoziție din colecțiile Małopolska – Muzeul Fundației de Artă Contemporană” și „Andrzej Szarek: Sculptură” găzduite, în premieră, de Muzeul de Artă Cluj-Napoca în toamna anului 2015.

 

***

 

Ireneusz Bęc s-a născut în oraşul polonez Stalowa Wola, în anul 1956. După absolvirea Şcolii Secundare de Stat în Arte Plastice din Zakopane şi-a continuat studiile profesionale la Cracovia, unde a urmat cursurile Facultăţii de Pictură din cadrul Academiei de Arte Frumoase „Jan Matejko”, obţinând diploma în 1985, la clasa profesorului Jerzy Nowosielski. A predat cursuri de desen şi pictură la Complexul Şcolar de Arte Plastice „Antoni Krenar” din Zakopane. În anul 2016, a obținut o diplomă post-doctorală în arte vizuale la Academia de Arte Frumoase din Cracovia. În prezent, activează ca pictor şi pedagog.

Jerzy Fober s-a născut în anul 1959, la Varșovia. Între anii 1974-1979 a studiat la Școala Secundară de Artă „Antoni Kenar” din Zakopane. Formarea sa artistică continuă în cadrul Departamentului de Sculptură al Academiei de Arte Frumoase din Varșovia, la clasa profesorului Stanisław Kulon (1979-1984). În anul 1982, aflat încă în perioada studenţiei, împreună cu Andrzej Szarek și Czesław Podleśny, fondează gruparea artistică „…who are you”, alături de care expune până în anul 1990. A început să predea cursuri profesionale de arte plastice încă din 1986, urmând ca în anul 2000 să i se confere titulatura de profesor în domeniul artelor vizuale. În prezent, conduce Departamentul de Sculptură al Institutului de Arte Frumoase din Cieszyn, respectiv, pe cel al Facultății de Artă din cadrul Universității sileziene, cu sediul la Katowice. A beneficiat de burse de studiu și documentare oferite de Ministerul Culturii și Artelor – actualmente Ministerul Culturii și Patrimoniului Național în anii 1985, 1987, 1991, 1999 și 2004. Lucrările sale figurează în următoarele colecții publice: Muzeul Național din Cracovia, Centrul Polonez de Sculptură din Orońsko, Muzeul Bielsko-Biała, Muzeul Polonez de Artă Sacră Contemporană din Kielce, Colecția de Artă Modernă a Orașului Lucerna – Elveția, Universitatea Catolică din Lublin, Bastionul de Cărămidă al Orașului Wrocław, Colecția Fundației BORDERLAND din Sejny, precum și în colecții private din Polonia, Canada, Germania, Marea Britanie și Italia. Trăiește și lucrează în Cieszyn.