La data de 11.01.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Iași au efectuat o percheziție domiciliară, pe raza județului Iași, la locuința unor persoane suspectate de săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și proxenetism.

În cauză s-a reținut faptul că, în perioada 2018 – 2020, cei doi suspecți au recrutat, transportat și cazat mai multe persoane vătămate minore, în diferite apartamente închiriate în regim hotelier de pe raza municipiilor Cluj-Napoca, Iași și Suceava, în scopul exploatării acestora prin obligarea la practicarea prostituției.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate diferite cantități de droguri de mare risc, sume de bani și 2 telefoane mobile.
La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Iași, au fost conduse, în vederea audierii, un număr de 2 persoane.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul SAS Iași.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.