La data de 18 februarie a.c., în urma investigațiilor efectuate de către polițiștii de investigații criminale din Turda, a fost identificat un bărbat bănuit de comiterea unei tâlhării.

Conform probatoriului administrat, la data de 6 februarie a.c., bărbatul în vârstă de 31 de ani, din Turda, în timp ce se afla pe terasa unui local public, din Turda, a sustras circa 650 de lei de la persoana vătămată, prin amenințări și acte de violență.

Polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată.

Ulterior, magistrații au emis pe numele bărbatului un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina de Facebook