Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, prăznuit pe 1 ianuarie

Sf. Vasile cel MareSf. Vasile e unul dintre sfinţii care au făcut minunile cele mai mari şi e considerat păzitor de duhuri rele.

Este primul ierarh care întemeiază, pe lânga biserici, aziluri şi spitale pentru săraci, leprozerie şi un aşezământ pentru recuperarea prostituatelor.

În tradiţia românilor, Anul Nou, întâmpinat, în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, se mai numeşte Revelion sau Seara Sfântului Vasile.

Se spune că în noaptea de Sf. Vasile cerul se deschide de trei ori pentru câte o clipă.

Mii de români, în majoritate bărbaţi, îşi sărbătoresc onomastica pe 1 ianuarie, cu ocazia Sfântului Ierarh Vasile cel Mare.

Ochiul Clujean urează ” La mulți ani ! „ tuturor celor care își serbează astăzi onomastica .

 

SPECTACOL FESTIV DE ANUL NOU

SPECTACOL FESTIV DE ANUL NOUDuminică, 29 Decembrie începând cu ora 18:00 la Casa de Cultură a Studenţilor Cluj-Napoca va avea loc un superb spectacol  cu Viorica Macovei, Crina Varga-Haiduc, Iulia Bucur, Maria Lobonț, Sebastian Stan, Todor Mădălin, Tămaș Alexandru, Dor Transilvan, Mureșan Ciprian, Băieș Ancuța și  Ansamblul Rapsodia Someșană Cluj.

Intrarea se face pe bază de invitație sau legitimație RATUC .

 

METEO: Cum va fi vremea de sărbători în Transilvania

Vremea în TransilvaniaÎn prima săptămână a intervalului vremea va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit, cu maxime ce se vor situa, în medie, între 5 şi 7 grade Celsius. În a doua săptămână valorile termice diurne vor fi în scădere, spre medii de 2 grade şi se vor apropia uşor de normele climatologice ale perioadei. Temperaturile minime vor fi negative la medii de -6...-4 grade, exceptând nopţile 27 şi 28 decembrie când se vor apropia de 0 grade Celsius.
În zilele de 26 şi 27 decembrie vor fi precipitaţii slabe, predominant sub formă de ploaie, în timp ce în zilele de 30 şi 31 decembrie şi 3 și 4 ianuarie vor fi posibile precipitații slabe, mai ales sub formă de ninsoare, potrivit ANM.

“U” Cluj – Oțelul Galați 1-0. Lemnaru a marcat după un henț clar

U Cluj - Oțelul GalațiUniversitatea Cluj s-a impus joi seara cu 1-0 în fața Oțelul-ului Galati, la finele unui meci destul de echilibrat.
Singurul gol al partidei a fost marcat de Valentin Lemnaru în minutul 92, după o preluare cu mâna în careul Oțelului.
Așadar U Cluj termină cu o victorie binevenită pe teren propriu.

Accident la Fundătura! O femeie de 66 de ani a fost ranită UPDATE FOTO-VIDEO

Marți 17 decembrie în jurul orei 18 pe DN1C, în localitatea clujeană Fundătura a avut loc un accident de circulație acc-fundatura-1 (1)soldat cu rănirea unei femei în vârstă de 66 de ani din Gherla. Aceasta din urmă se angajase în traversarea șoselei în apropierea unei treceri pentru pietoni fiind surprinsă de o autoutilitară condusă  de o șoferiță în vârstă de 53 de ani din Aiud, județul Alba care se deplasa din direcția Gherla spre Cluj-Napoca.

La fața locului au ajuns un echipaj al poliției și unul medical .

Femeia lovită de mașină a fost transportată în stare gravă la Unitatea de Primire a Urgențelor din Cluj-Napoca.

FOTO-VIDEO :DEJEANUL.RO


femeie lovita masina fundatura de DejeanulRo

Marius Merca, primul său CD de colinde

Marius MercaMarius Merca, şi-a lansat sâmbătă primul său CD de colinde în cadrul spectacolului de colinde ,,La toată casa-i lumină", organizat la Radio Cluj. Aceste minunate piese au fost înregistrate împreună cu copiii de la Clubul Vedetelor din Cluj-Napoca.

” Tata şi-a dorit totdeauna să mă vadă cântând, iar după atâţia ani am hotărât să fac o schimbare în viaţa mea şi să-i fac o surpriză de ziua lui. A fost foarte fericit.”

”A fost ideea mea ”, a spus Marius care a pornit de la dorinţa de a-i face un cadou tatălui său, cu ocazia împlinirii celor 70 de ani în septembrie 2013.

 

U Cluj din nou pe teren străin, contra Petrolului

petrolul-u clujUniversitatea după ce în etapa trecută a pierdut la scor, 0-3 la Târgu-Jiu, acum clujenii vor încerca să facă faţă furiei Petrolului în a doua deplasare consecutivă.

După ce a încheiat turul de campionat abia pe locul 17, dar la o distanţă decentă, de doar două puncte, faţă de Oţelul Galaţi, prima echipă peste linia retrogradării, „studenţii" au parte de un meci aproape imposibil în prima rundă din retur. Pe „Ilie Oană", Petrolul e o formaţie imbatabilă, iar trupa lui Cosmin Contra nu se zgârceşte nici când vine vorba de goluri marcate.

În ultimele două confruntări de acasă, Petrolul a câştigat cu acelaşi scor, 3-0,înfrânte fiind Viitorul Constanţa şi Corona.

Faţă de prima etapă, în care clujenii au pierdut la limită contra Petrolului, scor 0-1, doar cinci jucători ai „Şepcilor roşii" vor mai apărea printre titulari. Cel mai probabil, Teja va schimba foarte puţin din echipa cu care a început ultimele întâlniri, astfel că un prim „11" ar putea arăta în felul următor: Veselovksy - Ciupe, Ninu, Abrudan, Mendy - Bucşa, Cristocea - Takacs, Kovacs, Borza - Lemnaru.

Universitatea Cluj joacă azi, începând cu ora 20:00, pe stadionul „Ilie Oana” cu cei de la Petrolul Ploiești și poate fi urmărită în direct la Digisport.

CFR-ul, joacă azi pe teren propriu cu FC Botoșani

cfr_ul Liga Profesionistă de Fotbal a programat două etape din partea a doua a campionatului deși turul s-a încheiat .CFR-ul are două jocuri relativ uşoare, cu FC Botoşani, pe teren propriu şi cu FC Timişoara, în deplasare.

Tehnicianul Petre Grigoraş se gândeşte deja la victorie și nu a renunţat nici la ideea participării în Europa League din sezonul viitor.

Echipa CFR, speră să treacă cu bine peste aceste două partide şi să obţină maximum de puncte, cu Botoşani și respectiv Timişoara, iar din primăvară să atace vârful clasamentului.

Formaţia din Gruia joacă azi de la ora 17:30, împotriva formaţiei FC Botoşani, echipă care are şapte înfrângeri consecutive în campionat, partidă ce va putea fi urmărită în transmisiune directă pe Digisport.

 

VOTAȚI ȘI SUSŢINEŢI UN PROIECT ISU-SMURD Cluj şi al elevilor clujeni

VOTAȚI ȘI SUSŢINEŢI UN PROIECT ISU-SMURD ClujISU-SMURD Cluj a fost implicat, alături de două licee clujene, împreună cu alte cinci organizații europene într-un proiect internațional direcționat spre pregătirea tinerilor voluntari să acționeze în echipe mixate international pentru răspunsul în fața dezastrelor. Acest rezumat video se referă la exercițiul final ce a avut loc după două săptămâni de antrenamente ale tinerilor cu vârste între 14 si 18 ani.

Pentru a vota şi a susţine ISU-SMURD Cluj, precum şi elevii din cadul Colegiului Naţional „Mihai Viteazul" din Turda şi Liceului Teoretic „Alexandru Papiu Ilarian" din Dej, pentru a câștiga premiul de popularitate, accesaţi pagina de internet: http://www.helfende-hand-foerderpreis.de/

http://www.youtube.com/watch?v=M0YXC_5vA9o&feature=youtu.be

Organizațiile internaționale implicate au fost următoarele:

- Organizația de Tineret a THW Germania

- Organizația de Tineret a ICE-SAR - Islanda

- Russian Union of Rescuers (RUOR)

- The Royal Life Saving Society UK (RLSS UK)

- Asociația pentru situații de urgență și de gestionare a dezastrelor AYADER - Turcia

- ISU Cluj (http://www.isucj.ro/), SMURD Cluj (http://smurd-cluj.ro/), Serviciul public judetean Salvamont Salvaspeo Cluj (http://salvamontcluj.ro/), CNMV Turda (http://cnmvturda.licee.edu.ro/), Lapi Dej (http://lapd.cj.edu.ro/)

USAR'13 - antrenament de bază pentru tineri.

Noul Mers al Trenurilor 2013-2014 valabil din 15 decembrie ac.

Noul mers al trenurilor 2013-2014CFR Călători informează că, începând cu data de 15 decembrie a.c., va intra în vigoare Noul Plan de Mers al Trenurilor  2013-2014, care va fi valabil până la data de 13 decembrie 2014.

Oferta de transport pentru 2014 se bazează pe exploatarea cât mai eficientă a resurselor disponibile în condițiile în care CFR Călători implementează un program de redresare care vizează, în primul rând, echilibrarea bugetului de venituri şi cheltuieli. Aflată într-un proces necesar de limitare a pierderilor operaționale, compania face un efort deosebit ca, în anul următor, să pună la dispoziția zilnică a tuturor categoriilor de călători un număr total de 1169 de trenuri, din care 247 trenuri InterRegio şi 922 trenuri Regio.    CFR Călători mulțumește tuturor pasagerilor care înţeleg să circule în legalitate, dând dovadă de corectitudine și spirit civic. Prin plata călătoriei, pasagerii fac posibilă menținerea în circulație a trenurilor pe care le utilizează pentru a se deplasa către locul de muncă sau către o destinație de vacanță, evitând creşterea preţurilor legitimaţiilor de călătorie prin taxarea suplimentară în tren şi/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. Compania derulează, în permanență, activități de control menite să limiteze situațiile de călătorie fără bilet și să descurajeze perpetuarea acestora.

Tarifele CFR Călători reflectă misiunea socială a companiei ca transportul feroviar să fie accesibil tuturor categoriilor de călători, inclusiv acelora cu venituri mici. Site-ul www.cfrcalatori.ro permite achiziția rapidă a biletului de tren și oferă informații detaliate despre toate facilitățile de călătorie și avantajoasele oferte comerciale.

În 2014, pasagerii vor avea la dispoziție trenuri internaționale zilnice directe din București Nord către Viena (cu preţuri de la 39 Euro pe sens), Budapesta (de la 29 Euro pe sens), Sofia, Istanbul, Chișinău. De asemenea, oferta de transport internațional include trenuri zilnice directe către Budapesta din Timişoara, Brașov, Târgu Mureș și Cluj Napoca. Din Timișoara, pasagerii pot călători zilnic către Belgrad, prin Vârșeț, cu numai 14 Euro.

Menţionăm faptul că, în anul 2014, vor continua lucrările de reabilitare a infrastructurii feroviare pe coridorul IV PANEUROPEAN, demers ce va avea ca efect direct diminuarea semnificativă a fiabilităţii serviciului oferit ca urmare a scăderii capacităţii de circulaţie (până la 50% pe zonele cu lucrări). Realizarea acestor lucrări, absolut necesare pentru reabilitarea infrastructurii feroviare, va conduce la modificarea orariilor şi rutelor trenurilor care circulă pe aceste tronsoane, în sensul măririi duratelor de parcurs şi a limitării rutelor de circulație.

Broşura „Mersul Trenurilor” de Călători 2013-2014 va putea fi achiziţionată din principalele staţii şi agenţii CFR din Bucureşti şi din ţară la preţul de 13 lei. Pentru orice informaţie despre circulaţia trenurilor CFR Călători în trafic intern şi internaţional publicul este invitat să utilizeze numai site-ul oficial al companiei la adresa www.cfrcalatori.ro. CFR Călători nu recomandă pentru informaţii despre oferta de călătorie proprie, utilizarea altor site-uri, acestea putând furniza informaţii neactualizate sau incorecte.

Pentru evitarea aglomeraţiei de la casele de bilete din această perioadă, CFR Călători recomandă achiziţionarea din timp a biletelor de tren. În plus, pentru cumpărarea în avans  a legitimaţiilor de călătorie se acordă reduceri între 10% şi 25%. De asemenea, se pot alege şi alte variante tarifare care acordă reduceri la transport prin ofertele  comerciale, informează CFR Călători .

Șoferul băut a părăsit locul accidentului

Șofer băut la volanPoliţiştii din cadrul Biroului Rutier Cluj-Napoca au depistat un bărbat de 52 ani, din  Cluj-Napoca, joi seara în jurul orei 23:30 în timp ce conducea un autovehicul, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, având o concentraţie de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.  Acesta la rândul său a tamponat un autovehicul aflat pe str. Romulus Vuia din Cluj-Napoca,după care a părăsit locul accidentului, fără încuviinţarea poliţiei.

În baza celor constatate, conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În această cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge” şi „părăsirea locului accidentului de către o persoană, în urma săvârşirii unui accident, fără încuviinţarea poliţiei”, potrivit IPJ Cluj.

Foto: arhivă

ACCIDENT ! de muncă la Turda, o persoană a decedat

accident de muncăPoliţia Municipiului Turda a fost sesizată printr-un apel telefonic la 112 , joi dimineața în jurul orei 09:07 despre faptul că un bărbat de 39 de ani, în timp ce efectua lucrări de montaj termopane în incinta unei societăţi din Turda, a căzut de pe acoperişul halei de producţie.

La faţa locului s-a prezentat o echipă operativă din cadrul Poliţiei Municipiului Turda şi un echipaj de ambulanţă care a efectuat manevre de resuscitare asupra victimei care se afla în stop cardio-respirator, fără rezultat, declarând în cele din urmă decesul.

Din primele verificări reiese faptul că, în jurul orei 09:00, persoana în cauză, în calitate de administrator la o societate din Sibiu care are ca obiect de activitate montare geamuri tip termopan, efectua lucrări pe o hală de producţie, situată pe strada Ştefan cel Mare, din Municipiul Turda. Astfel,  în timp ce se afla pe acoperişul clădirii, macaraua care ridica materialele s-a desprins din ancoraj, fapt care a determinat dezechilibrarea şi căderea în gol a acestuia de la o înălţime de aproximativ 11 metri pe o alee din beton.

În continuare, poliţiştii efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor şi împrejurărilor în care a avut loc accidentul de muncă , potrivit IPJ Cluj .