La data de 13 ianuarie a.c., în intervalul orar 22:30 – 00:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, Secțiile 2, 3, 4 și Biroul Rutier – au desfășurat activități cu scopul menținerii unui climat de ordine si siguranță publică pe raza municipiului Cluj-Napoca, totodată urmărindu-se reducerea riscului rutier. 

Acțiunea a fost derulată cu preponderență în zona cartierelor Mărăști, Mănăștur și Gheorgheni, pe artere intens circulate, respectiv străzile –  Nicolae Titulescu – Septimiu Albini, zona centrală a orașului, Calea Florești – strada Izlazului-Câmpului, strada Aurel Vlaicu – strada Gorunului.

Activitatea desfășurată de către polițiști a condus la legitimarea a 49 de persoane, controlarea a 47 de vehicule. În urma abaterilor constatate, s-a impus aplicarea a 20 de sancțiuni contravenționale, iar unui conducător auto i-a fost suspendat dreptul de a conduce,  fiindu-i reținut permisul pentru conducere sub influența alcoolului. 

Sancțiunile contravenționale au fost aplicate pentru încălcări ale legislației rutiere, dar și pentru nerespectarea normelor din domeniul ordinii și siguranței publice