Un grav accident de circulatie a avut loc joi dimineata, pe strada Clinicilor din Cluj-Napoca. Soferul a fost ranit dupa ce a intrat cu furgoneta intr-un stalp.
Soferul, un barbat de 30 de ani, se afla in stare grava, dupa ce, a intrat cu furgoneta intr-un stalp. In urma impactul stalpul s-a rupt, iar barbatul a ramas incarcerat.
Pompierii s-au chinuit mai bine de o jumatate de ora să-l descarcereze pe bărbatul prins între fiarele contorsionate ale cabinei de la furgonetă.
„Din primele verificări reiese că conducătorul auto, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul autoutilitarei într-o curbă ușoară la stânga și a lovit un stâlp de beton. Șoferul a fost rănit grav și a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe”, a declarat Simona Vârci, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.