Ziarul Transilvan

Accident pe centura Vâlcele-Apahida. O persoană în stare gravă

Data: 26/11/2024
Categoria:
Autor: Ochiul Clujean
Distribuie mai departe

ISU Cluj: Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut pe raza comunei Apahida. În accident au fost implicate trei autoturisme, iar în interiorul unuia dintre acestea s-a aflat blocat un bărbat. Salvatorii l-au extras în siguranță și l-au predat echipajului SMURD de terapie intensivă mobilă. Victima are aproximativ 60 de ani și prezintă, la o primă evaluare, multiple traumatisme, urmând a fi transportată de urgență la spital. Până acum, nu există alte persoane care să solicite îngrijiri medicale, situația fiind în dinamică. La fața locului se află două autospeciale cu modul de descarcerare.

IPJ Cluj: La data de 26 noiembrie a.c., în jurul orei 19.15, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe varianta ocolitoare Vâlcele-Apahida, în care au fost implicate trei autovehicule.

Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit că un bărbat de 77 de ani, cetățean străin, care conducea un autoturism în direcția localității Vâlcele, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism aflat în fața sa.

Autoturismul respectiv era condus de un bărbat, de 66 de ani, care ar fi intenționat să pătrundă pe o stradă lăturalnică.

În urma impactului, vehiculul acestuia a fost proiectat pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism.

Bărbatul de 66 de ani a necesitat îngrijiri medicale.

Testările cu aparatul etilotest efectuate asupra celorlalți doi conducători auto implicați au indicat rezultate negative, în timp ce conducătorul auto de 66 de ani nu a putut fi testat din motive medicale.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii evenimentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

stiri & ziare online
 Copyright © 2017 OchiulClujean.ro. Toate drepturile rezervate.
chevron-down