La data de 21 martie a.c., în jurul orei 14:40, pe DJ109D, pe raza comunei Sic, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unei persoane.

Conform primelor verificări, un bărbat, de 61 de ani, din comuna Bonţida, sat Coasta, în timp ce circula cu bicicleta pe DJ109D, dinspre Sic spre Coasta, s-ar fi dezechilibrat, căzând astfel pe partea carosabilă. În acest context, bărbatul s-ar fi lovit cu capul de asfalt, survenind decesul acestuia.

Trupul bărbatului a fost transportat la Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei şi stabilirii cauzei exacte a decesului.

Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul.