Miercuri dimineața pe raza comunei Mociu un tânăr de 22 ani din comuna Cătina, în timp ce conducea un autovehicul din direcţia Cămăraşu spre Apahida, a fost implicat intr-un accident grav, produs inAccident grav la Mociu jurul orei 8.

Soferul nu a redus şi adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, respectiv carosabil umed, ceaţă, vizibilitate sub 50 de m, curbă deosebit de periculoasă la stânga, semnalizată corespunzător cu marcaje şi indicatoare, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu partea laterală dreapta a autoturismului său în partea din faţă a altui autovehicul condus regulamentar din direcţia Apahida spre Cămăraşu de un tânăr de 37 ani, din Deva, jud. Hunedoara.

Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a tânărului , care a fost transportat de către echipajul SMURD la Unitatea de Primire Urgenţe din Cluj-Napoca, precum şi avarierea celor două autovehicule, valoarea pagubelor fiind de aproximativ 23.000 lei.

Cu ocazia cercetării locului faptei s-a stabilit că vinovat de producerea accidentului este conducătorul auto de 22 ani, care a încălcat regula de circulaţie privind neadaptarea vitezei de deplasare la condiţiile de drum. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “vătămare corporală din culpă”.
În intervalul orar 08:08-09:15, din cauza accidentului, traficul rutier pe DN 16, pe raza comunei Mociu, s-a desfăşurat alternativ pe un singur sens potrivit IPJ Cluj

FOTO : arhivă