Efective de jandarmi din cadrul  Grupării  de Jandarmi  Mobilă Cluj-Napoca vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţă a spectatorilor ce vor fi prezenţi la meciul de fotbal dintre echipele F.C. CFR 1907 Cluj şi C.S. Gaz Metan Mediaş.

Evenimentul  sportiv  se  va  disputa  duminică, 29 octombrie a.c., pe stadionul echipei de fotbal  CFR „Dr.Constantin  Rădulescu”, din municipiul Cluj-Napoca, de la ora 18.00.

Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 16.00,  doar pe bază de bilete şi invitaţii.

Un număr de 11  suporteri  ai  echipei „F.C. CFR 1907 Cluj” şi 1 suporter al echipei „C.S. Gaz Metan Mediaş” au interdicţie de a participa la meciul de fotbal.

În conformitate cu Legea nr.4 din 2008, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, modificată şi completată de Legea nr.10 din 2012, intrarea în stadion, accesul publicului prin dispozitivele electronice de acces (turnichete), paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează cu agenţi ai societăţii de pază şi protecţie contractată de organizator.

  RECOMANDĂRI  PENTRU  SUPORTERI:

Pentru desfășurarea evenimentului sportiv în condiții de siguranță publică, Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca face următoarele recomandări:

  • Pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de acces  în arena sportivă, Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca recomandă spectatorilor să ajungă din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porţilor de acces;